ro
Telefon contact: +4.0723.161.525
Împreună putem evolua
 

Domenii de activitate

Cabinetul nostru de avocatură își desfășoară activitatea în domenii juridice în care membrii săi posedă cunoștințe juridice vaste și o experiență acumulată de-a lungul numeroaselor dispute și litigii în cadrul cărora au participat de-a lungul timpului.

Aria principală de activitate este reprezentată de disputele și procedurile de natură comercială. Așadar, încă de la înființare, Cabinetul nostru a oferit consultanță, asistență și reprezentare în domeniul dreptului societar, civil și comercial. De asemenea, a reprezentat interesele clienților săi în dosare de arbitraj comercial internațional și domestic, în proceduri de mediere și conciliere, dar și în litigii ce aveau ca obiect demersuri referitoare la reorganizare judiciară, faliment sau recuperări de creanțe.

Succesul în cadrul acestor dispute este garantat nu numai de abordarea modernă a fiecărei spețe în cauză, dar și de către disponibilitatea continuă pentru găsirea unei soluții amiabile de soluționare a disputei. Membrii cabinetul nostru sunt conștienți că de cele mai multe ori nu este în interesul clientului ca litigiile să înceapă sau să fie continuate pe parcursul unor perioade lungi de timp și, din această cauză, de multe ori varianta unei soluționări de comun acord nu este exclusă. 

Pe de altă parte, ca urmare a numeroaselor cazuri în care drepturile cetățenilor străini ce vin în România sunt încălcate în mod voluntar sau involuntar de către autoritățile statului sau de către alte entități, colaboratorii noștri au pus bazele unui departament care se ocupă în mod exclusiv de problemele acestor persoane pe teritoriul României, în special în legătură cu procedurile de imigrare. Din aceste considerente, avem posibilitatea să oferim asistență la nivel înalt străinilor ce doresc să îndeplinească procedurile legale referitoare la imigrare sau la valorificarea altor drepturi pe care le au în temeiul legii.

Un alt domeniu în care ne desfășurăm activitatea este reprezentat de litigiile de muncă. În urma numeroaselor modificări ale legislației aplicabile, drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor s-au modificat substanțial și, din aceste considerente, asistența și reprezentarea în cadrul disputelor de această natură sunt esențiale pentru asigurarea succesului demersurilor realizate.

Pe lângă toate aceste ramuri de drept, trebuie subliniată experiența pe care Cabinetul nostru o are în disputele ce au legătură cu dreptul familiei. Indiferent că discutăm despre divorț, situația juridică a minorilor sau custodia acestora, numărul mare de spețe în care am participat asigură clientului o apărare corespunzătoare și șanse ridicate de câștig în cadrul unui litigiu în fața instanțelor de judecată sau a unei dispute extrajudiciare.