ro
Telefon contact: +4.0723.161.525
Împreună putem evolua
 

Prezentare Generală a Cabinetului

 

Cabinetul nostru de avocatura are sediul in zona centrala a Bucureștiului, cu o activitate axata in principal pe dreptul afacerilor, litigii civile si comerciale, arbitraj și procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

De asemenea, activăm în mod susținut în domeniul dreptului muncii și al dreptului familiei, reprezentându-ne clienții în fața instanțelor competente, a instituțiilor publice sau a altor entități de drept privat.

Departamentul pentru asistența cetățenilor străini a fost constituit special pentru a veni în ajutorul persoanelor din Uniunea Europeană sau State Terțe care vin pe teritoriul României și care sunt obligate să respecte legislația foarte strictă și complicată ce reglementează regimul străinilor.

Activitatea noastră se caracterizează prin eforturile pe care le depunem în scopul de a urmări în mod continuu interesele clienților noștri. Indiferent de domeniul juridic in care furnizam servicii juridice, toate procedurile sunt indeplinite cu maximă responsabilitate și celeritate.

Viziunea noastră este simplă: să dăm valoare activităților și eforturilor clienților noștri prin intermediul celor mai bune sfaturi juridice. Indiferent de natura problemei pe care o întâmpină clientul, scopul nostru nu este de a crea litigii, ci de a rezolva dispute. Așadar, nu întotdeauna este necesar a se ajunge la litigiu. Cu siguranță, nu este nici cea mai eficientă metodă din punct de vedere financiar sau al timpului scurs până la soluționare. Suntem adepții teoriei în baza căreia părțile trebuie să facă toate eforturile pentru a soluționa disputa în mod amiabil. Evident, de multe ori această variantă nu este posibilă, iar litigiul este inevitabil. În aceste situații, este sarcina noastră de a ne apăra clienții și a depune toate eforturile pentru a le valorifica drepturile.